Vedeta pregateste o gala aniversara pentru a sarbatori 25 de ani de televiziune, pentru perioada sarbatorilor. Mari spectacole de folclor, printre care cele de pe scena Festivalului International „Cantecele Muntilor” si concertul aniversar Mioara Velicu, vor putea fi urmarite la TVR 1 in grila de toamna.
Ne-a obisnuit cu cele mai frumoase seri de folclor, duminica, la TVR 1. Si in grila de toamna, Iuliana Tudor va prezenta mai multe spectacole si gale de folclor care sa incante telespectatorii.
Incepand din 22 septembrie, Iuliana Tudor ne aduce, la TVR 1, cele mai pline de culoare si antrenante spectacole din cadrul editiei cu numarul 49 a Festivalului International „Cantecele Muntilor”, desfasurata sub egida „Junii Sibiului – 80 de ani”. Din 22 septembrie, timp de 7 saptamani, ne vom bucura de spectacole pline de culoare, veselie si folclor romanesc autentic.
Apoi, in grila de toamna a TVR 1, telespectatorii vor putea urmari Concertul Aniversar Mioara Velicu – Hai, Catrina!, prin care indragita moldoveanca sarbatoreste 60 de ani de cantec romanesc si 80 de ani de viata, spectacol care se va desfasura in octombrie, la Sala Palatului din Bucuresti. De asemenea, iubitorii folclorului vor putea vedea la TVR 1, tot duminica seara, selectiuni din Festivalul Mamaia Folclor 2024.
Iar finalul toamnei va fi dedicat unui eveniment de mare amploare: gala aniversara Iuliana Tudor – 25 de ani de televiziune, pe care vedeta TVR o va inregistra in luna noiembrie. „Vedeta populara” si „O data-n viata” sunt doar doua dintre proiectele de succes realizate si prezentate de Iuliana Tudor la TVR 1, emisiuni care au facut istorie in media romaneasca in ultimii 25 de ani si pentru care vedeta este iubita si apreciata. Vom revedea imagini cu parcursul profesional al Iulianei Tudor si intalnirile cheie din cariera sa la Televiziunea Romana, in cei 25 de ani dedicati promovarii folclorului romanesc si reprezentantilor sai, aflati la inceput de drum ori consacrati. Telespectatorii TVR 1 vor putea urmari acest spectacol pe micile ecrane, in perioada sarbatorilor.
„Toamna aceasta sta sub semnul aniversarilor transmise duminica seara, la TVR 1! Incepem cu Junii 80, apoi Mioara Velicu 80 si proiectul cel mai complex, la care voi lucra alaturi de echipa mea in urmatoarele luni, este o Gala prin care marcam cei 25 de ani de cand a inceput drumul meu la Televiziunea Romana. Este un proiect care va angrena o echipa numeroasa, toate fortele artistice din tara legate de domeniul folclorului, personalitati din toate compartimentele vietii publice, la care vom adauga multe amintiri valoroase din arhiva celor 25 de ani. O sinteza a celor mai mari performante media inregistrate de echipa noastra la TVR in acest sfert de secol! O astfel de productie necesita un timp de pregatire, realizare si post productie de cateva luni de zile. Va fi o experienta ce se traieste O data-n viata!”, ne promite Iuliana Tudor, prezentatoarea si realizatoarea mai multor proiecte de folclor si divertisment la TVR.
Folclorul romanesc, vedeta pe scena Festivalului International „Cantecele Muntilor” de la Sibiu
In luna august, vreme de 5 zile, la Sibiu, a 49-a editie a Festivalului International de Folclor „Cantecele Muntilor” a unit tari si continente, promovand elementele identitare, dar si diversitatea culturala ale fiecarui ansamblu participant. Sibiul a devenit capitala folclorului international, ducand mai departe traditia organizarii unuia dintre cele mai mari festivaluri internationale din Europa. Spectacole folclorice, ateliere de dans, animatii culturale in spatii neconventionale, parada portului popular si un eveniment cu specific gastronomic au incantat spectatorii si vizitatorii Sibiului. Telespectatorii se vor delecta sa urmareasca cele mai spectaculoase momente pregatite de participanti pentru „Cantecele Muntilor”, timp de sapte saptamani, duminica seara, la TVR 1. Iuliana Tudor ne da intalnire la prima editie dedicata Festivalului „Cantecele Muntilor” pe 22 septembrie, de la ora 21.00.
Peste 800 de artisti, din 8 tari participante au imbogatit cu stari intense de bucurie, prin evenimentele care au conturat aceasta editie, aflata sub egida „Junii Sibiului – 80 de ani”.
In prima seara a festivalului, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” a oferit publicului un spectacol aniversar, marcand cei 80 de ani de existenta artistica, alaturi de artisti invitati din intreaga tara. Pe scena din Piata Mare, au stralucit folclorul romanesc, muzica de petrecere romaneasca si folclorul international. Duminica, 22 septembrie, la TVR 1, Iuliana Tudor ne invita sa urmarim prima parte a acestui spectacol, alaturi de interpretii Robert Tarnaveanu, Alina Bica, Paul Ananie, Adriana Anghel, Daria Gadea, Gabriel Dumitru, Geanina Gavrila, Andreea Haisan, Nicu Mata, Iulia Mihai, Aurora si Sandel Mihai, Daniel Pop, Ioana Stefan, Sinziana Stefan, Oana Bozga, Bogdan Toma, Oana Tomoiaga, Tudor Furdui Iancu, Giulia Medrea, Gabriela Tuta, Marian Medregoniu, Virginia Irimus, Bogdan Filimon, Zvonko Trailovici, Stefania Narenji, Ancuta Corlatan, Andra Matei, Mihai Teaca, Codruta Rodean, Bogdan Cioranu, Paula Medrea, Catalin Iancu, Traian Stoita, Ovidiu Homorodean, Ilie Medrea, Sebastian Emanuel Stan, Razvan Nastasescu, Alina Pinca, Adrian Neamtu, Mariana Anghel, Nineta Popa si Ionut Fulea.