Din 21 octombrie, realizatoarea Irina Pacurariu ne invita la TVR 2 in fiecare luni, de la ora 21:00, la un dialog sincer si emotionant cu celebritatile, pentru a cunoaste personalitati diverse, cu amintiri si povesti de viata.
„Reiau Reteaua de Idoli cu invitati care n-au nevoie de nicio prezentare. Majoritatea au un nume care face istorie intr-un domeniu anume. Dupa mai mult de 100 de editii de la debutul acestui proiect, raman la fel de sedusa de naturaletea si generozitatea acestor oameni care inspira si au puterea de a motiva”, spune Irina Pacurariu.
Printre personalitatile invitate in sezonului cu numarul unsprezece „Reteaua de Idoli” se numara gimnasta Ana Maria Barbosu, actrita Ofelia Popii, artistul Mircea Cantor sau „magicianul” Marian Ralea.
Prezenta eleganta si carismatica, actrita Catrinel Dumitrescu este invitata Irinei Pacurariu in prima editie a toamnei, luni, 21 octombrie, de la ora 21:00, la TVR 2.
E suficient sa spui „Buletin de Bucuresti”, pentru ca filmul memorabil al anilor `80 sa readuca in memorie numele lui Catrinel Dumitrescu. Cu toate acestea, intalnirea cu echipa „Reteaua de Idoli” a avut loc la teatru, loc pe care actrita il considera a doua sa casa.
„Incepem luni, 21 octombrie, cu o doamna foarte speciala, Catrinel Dumitrescu, proaspata posesoare a unui premiu de excelenta care ii onoreaza cariera inceputa cand era eleva si a fost distribuita intr-o montare a lui Alexandru Tocilescu. Mare parte din viata actritei Catrinel Dumitrescu a fost traita pe o scena. Braila, Cluj, apoi Teatrul Nottara din Bucuresti, care a devenit a doua ei casa.
Cu filmul „Buletin de Bucuresti”, unde interpreteaza o proaspata absolventa de facultate care incearca sa faca rost de un buletin pentru a ramane in Capitala, un hit care a adus aproape 4 milioane de spectatori in cinematografe, a castigat notorietatea. De curand, a primit la TIFF premiul de excelenta. Cu toate acestea ii place sa spuna ca ramane mai ales om de teatru, desi, as adauga eu, unul care a avut o viata ca-n filme”, a mai spus realizatoarea emisiunii „Reteaua de Idoli”.
Catrinel Dumitrescu a fost remarcata inca din liceu, pe vremea cand frecventa un cerc de teatru. Regizorul Alexandru Tocilescu a distribuit-o in spectacolul „Svanevit” de August Strindberg, la Teatrul „Maria Filotti” din Braila. Apoi, a intrat din prima la sectia de actorie a Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale”, la clasa lui Octavian Cotescu.
Din 1990 este angajata la Teatrul Nottara, iar in 2002 a primit Ordinul National pentru Merit, in grad de Cavaler, pentru devotamentul si harul artistic puse in slujba teatrului romanesc.
„Meseria mea a fost singura oaza de aer, lumina si verdeata. Ne bucuram de afectiunea publicului, pentru ca se simte. In curand, urmeaza sa se sarbatoreasca 75 de ani de teatru brailean „Maria Filotti”. Am fost invitata si m-am minunat cand am realizat ca premiera cu „Svanevit” a avut loc exact in momentul in care Teatrul „Maria Filotti” din Braila aniversa 25 de ani. Asta inseamna ca au trecut 50 de ani… nu stiu… unde sunt? Nu i-ati vazut, ca eu habar nu am cand au trecut…”, spune Catrinel Dumitrescu.
La intalnirea cu „Reteaua de Idoli”, actrita, care de curand a aniversat 68 de ani, a vorbit despre cariera, spectatorii pe care adora sa ii faca sa rada, dar si sa-i emotioneze sau despre familie si amintiri. Nu au lipsit momentele amuzante, precum sfaturile pe care le primea in scoala de la profesorul de matematica sau destainuirile despre cum poti sa iti construiesti singur zilele senine.
„Imi fac fiecare zi sa merite sa fie traita. Asa cum am avut in viata si in cariera un bun inceput, incerc sa dau un bun inceput fiecarei zile. Cu lucruri mici, tabieturi, cu o rugaciune, hranind cateii, cu intalniri in parc cu persoane placute, a caror mesierie nu o stiu. Acolo suntem doar mame ale unor catei, e o lume placuta, curata si senina. E adevarat ca si oamenii se aleg intre ei, cum se impaca cateii, ne impacam si noi. Eu folosesc tactica „melcului agresat” si stau in lumea mea ca sa pot sa exist senin. Cat pot!”, a adaugat actrita Catrinel Dumitrescu.