Pornind de la arhiva de istorie orala coordonata de scriitoarea Smaranda Vultur, un grup multidisciplinar de artisti recontextualizeaza povestea Anei Cumpanas, o veritabila femme fatale din Banat, care a contribuit la uciderea celui mai mare gangster din America, John Dillinger, in 1934, la Chicago. O noua evocare a acestei legende in spatiul public, expozitia itineranta “Ne/Revazut”, un proiect digital multimedia, cu sunet si animatii 3D in realitate augmentata, va fi vernisata pe 25 octombrie, de la ora 18:00, la Scena, in Piata Traian Nr. 6 din Timisoara.
Poate ca visul american a fost intotdeauna un simplu mit, un produs al imaginatiei colective, o simpla extravaganta pusa in scena de Scott Fitzgerald pentru The Great Gatsby. Povestea Anei Cumpanas din Comlosul Mare urmeaza indeaproape acest scenariu, este un drum senzational si senzationalist, care a traversat Marea Criza, gasindu-si propria semnificatie legendara. Desigur, e genul de destin cu aventuri fata de care multi pastreaza, de regula, rezerve. Are, insa, suficient suspans si mister incat sa-i ademeneasca si pe cei mai exigenti teoreticieni sa se apropie, fie si intr-o maniera postmoderna, plina de parodii sau restauratii butaforice. Dupa o viata picaresca, in care a trecut prin aventuri in diverse paturi sociale de pe doua continente, Ana s-a intors ca sa moara acasa, in Banatul natal. Probabil ca a trait multe in anii in care a fost patroana de bordel in Chicago, insa esenta vietii ei, asa cum a ramas in memoria celorlalti, ramane adunata in acea duminica legendara de 22 iulie 1934, cand Ana, imbracata intr-o rochie rosie, faciliteaza uciderea faimosului bandit Dillinger, la Chicago.
O aventura cu gangsteri la Chicago
Dillinger era o legenda. Considerat de multi drept cel mai mare hot din istorie, era marele public enemy in Statele Unite in anii ‘30, in plina criza economica, si infirbanta imaginatia multora pentru ca spargea sectii de politie si banca dupa banca, vreo 30 in total, fara a lasa urme care sa le permita agentilor sa-l salte. Se juca de-a soarecele si pisca cu intregul FBI, ceea ce i-a atras simpatii si i-a crescut legenda. S-au scris carti despre Dillinger, s-au spus povesti, s-au facut filme. Jafurile lui erau intotdeauna planificate cu meticulozitate, iar operatiunile aveau adesea un aer teatral, asa ca banda lui de gangsteri castiga notorietate. S-au deghizat in reprezentanti ai serviciului de securitate bancara pentru a intra in seiful unei banci. S-au prefacut candva ca ar fi o echipa de filmare in cautarea unei locatii pentru un film cu gangsteri care jefuiesc o banca. Trecatorii pareau amuzati in timp ce echipa de filmare dadea o spargere veritabila. Ziarele scriau povesti senzationale despre ispravile lor, in care banditii erau descrisi ca niste umbre misterioase, barbati cu pardesiuri lungi si intunecate, purtand borurile palariilor trase in jos, pentru a-si ascunde chipul si identitatea. Victimele, recunoscatoare pentru ca jefuitorii le crutau vietile, ii descriau adesea cu o simpatie cuvenita, de regula, unor fapte mai onorabile. Toti membrii bandei erau constienti de notorietatea lor, in special Dillinger, care citea pe nerasuflate povestile aparute in presa si isi lipea pe pereti decupaje din ziare. Toti gangsterii erau vanitosi, insa nu s-au luptat intre ei pentru sefia grupului, ci ii erau cu totii loiali lui Dillinger, incantati ca fiecare avea un rol de jucat in planificarea unor jafuri legendare.
Cand nu lucrau, banditii duceau vieti linistite, intr-un stil mai degraba conservator, in apartamentele lor scumpe din Chicago. Se imbracau ca niste oameni de afaceri respectabili, aproape toti aveau sotii sau iubite, chiar si Dillinger, care frecventa o fata din Banat, pe Ana Cumpanas. Nu se stie sigur cum a cunoscut-o Dillinger pe Anna Sage – numele pe care si-l luase in America Ana. Unele povesti spun ca relatia lor dura deja de cativa ani. Altii spun ca s-au cunoscut chiar in vara anului 1934, printr-o prietena a lui Dillinger, care lucra pentru Sage. Sage se mutase Statele Unite impreuna cu sotul ei in 1909, stabilindu-se in East Chicago, Indiana. La scurt timp dupa nasterea fiului ei, a divortat si a trait o vreme ca prostituata, iar mai apoi a fost intretinuta de mafiotul „Big Bill” Subotich. Dupa moartea lui Big Bill, si-a deschis propriul bordel. A sacait-o o vreme Serviciul de Imigrari, pentru incalcarea dreptului de sedere, si cu aceasta ocazie a fost descrisa ca un cetatean „strain cu caracter moral scazut”, astfel incat a fost propusa pentru deportare. Era apropiata de unul dintre agentii de politie ai orasului, Martin Zarkovich, fie ca prieten, fie in mod romantic, cine mai stie… cert e ca i-a cerut ajutorul in problemele ei cu INS, iar el a aranjat o intalnire cu agentul FBI Melvin Purvis. Purvis si Sage s-au intalnit la 19 iulie 1934. El a promis ca va face tot posibilul sa opreasca procedura de deportare… iar ea, la schimb, i-a scapat informatia ca obisnuia sa mearga cu Dillinger la cate un film, la Teatrul Marboro, si ca n-ar fi complet exclus sa mearga din nou in curand.
Cum a fost in seara aceea, pe 22 iulie 1934… parerile sunt impartite. Unii spun ca Anna Sage le-a spus agentilor FBI urmeaza sa mearga cu Dillinger la film, fie la Biograph, fie la Cinema Marboro. Purvis si-a adus agentii la ambele sali de cinema. El insusi statea la doar cativa metri de intrare, fumand un trabuc, si, cand a trecut Dillinger, se spune ca l-ar fi privit drept in ochi, anticipand ce avea sa urmeze. Se zice ca Purvis a scos pistolul si a strigat „Te-am inconjurat!”. Dillinger a luat-o la fuga, a incercat sa scoata arma, dar o salva de focuri l-a intampinat imediat ce a cotit pe o alee. Patru gloante i-au lovit corpul, trei din spate si unul din fata. Doua gloante i-au zdrobit fata chiar langa ochiul stang. Un al treilea, impuscatura fatala, a intrat in baza gatului si a calatorit in sus, lovind a doua vertebra, apoi iesind sub ochiul drept. Treptat, o multime s-a format in jurul corpului neinsufletit al lui Dillinger, multi dintre trecatori inghesuindu-se sa-si inmoaie batistele in sangele unui star, ca un ciudat suvenir.
Altii spun ca Dillinger a mers, de fapt, la opera, si ca a apucat sa vada jumatate de spectacol. “S-a publicat in ziare ca cine-l da pe faimosul bandit pe Dillinger, capata atata si atata banet si premii. Ea o fost analfabeta, n-o stiut carte. Auzind de recompensa, ea s-o prezentat la politie. Nu stiu cate milioane de dolari erau puse pe capul lui, pentru care il gaseste. Dar cum sa-l prindem? Pai cum – zice ea. Eu merg la Opera cu el. Dar vine si toti aialaltii, sunt 12 prieteni cu el. Dar – zice – cand se face pauza la opera, barbatul care va primi dupa cap un fular rosu, ala e Dillinger, si eu mi-s langa el. Si asa au facut. Cand s-au aprins becurile si or facut pauza, i-o pus salul ala dupa cap, politia l-a ingradit, ceilalti banditi, prin multimea aia, or fugit, si pe el l-au luat si l-au impuscat in spate. Pe strada l-au impuscat. Ea, apoi, s-a dus ca sa-i deie banii, dar ei i-au zis, nu capeti, numai pasaport gratis iti dam si afara, noua nu ne trebuie asa ceva. Au explulzat-o. I-au platit tot, numai sa plece acasa. La Timisoara a stat la niste case cu fata una catre alta. Nu as sti precis pe unde, nu stiu. O femeie se ducea si aducea intr-o zi pana si laptele, si intr-o zi venea alta. De la o vreme, femeia a vazut ca ea nu mai iasa nicidecum. Si se mira, cum de nu mai iese. Nelinistita, a batut la usa. Nu-i raspunde nimeni. Atunci s-a dus si a instiintat militia, au venit si au rupt usa. Cand colo, ea, cat o fost de lunga, o fost injectata dupa cap. Pe masa erau doua cesti cu cafea, niste paine si unt. Si asa au gasit-o, moarta. Si au ingropat-o la Timisoara. Ala care a venit, ala a fost dintre banditi. Din America o venit. Ea isi schimbase si infatisarea. A fost cu Dillinger in Africa si si-a facut operatie, sa n-o recunoasca nimeni. Sa n-o recunoasca banditii ailalti. Dar ei totusi au cunoscut-o si i-au facut capat“
Fragment din interviul cu Vioara Grofsoreanu (n.1910, Chicago) realizat de Smaranda Vultur
Povestea Anei Cumpanas i-a inspirat pe multi de-a lungul vremii. Semnat de Mircea Mihaes, Mircea Nedelciu si Adriana Babeti, si beneficiind de o prefata scrisa de Mircea Cartarescu, romanul Femeia in rosu, inspirat din aventurile acestei femei, a fost predat Editurii Militare in 1988. Manuscrisul, desi aprobat initial, a fost retras din tipografie. El a fost editat in 1990 de Editura Cartea Romaneasca, primind Premiul Uniunii Scriitorilor pentru proza (1991). A fost reeditat in 1997 si 1998 de Editura ALL. In 1996-1997, a fost ecranizat de regizorul Mircea Veroiu, iar in 1998 a fost dramatizat de Catalina Buzoianu si jucat pe scena Teatrului National din Timisoara. Din anul 2000, romanul Femeia in rosu a intrat ca obiect de studiu in manualul de Limba si literatura romana pentru clasa a X-a al Editurii Humanitas.
Prezentarea expozitiei Ne/Re-vazut este prilejuita de lansarea site-ului “Lumi la intersectii”, care reuneste cercetari calitative asupra materialelor de arhiva de istorie orala, realizate de o echipa interdisciplinara coordonata de conf. Dr. Smaranda Vultur. Expozitia AR Ne/Re-vazut augmenteaza doua dintre povestile incluse in aceasta arhiva. Expozitia este completata de animatii, care pot fi vizualizate cu telefonul mobil (iOS sau Android), prin instalarea aplicatiei gratuite Reniform App din App Store/Google Play. Recomandam folosirea castilor in spatiul expozitional.
O echipa transdisciplinara creaza o ancora a memoriei in realitatea augmentata
Ne/Re-vazut este un proiect de arta new media care se desfasoara in spatii publice din Timisoara. O echipa interdisciplinara, formata din Cinty Ionescu, Ioana Nicoara si Makunouchi Bento – Valentin Toma si Felix Petrescu – realizeaza instalatii digitale din sunet, imagine si animatie, spatii in care vizitatorul devine creator de sens, reactivand istorii personale si memoria colectiva.
Povesti din patrimoniul cultural imaterial al Timisoarei sunt transpuse in lucrari de arta in spatiul public. Seria vernisajelor reunite sub cupola acestui proiect a debutat in 16 august, cu o instalatie montata in Parcul Civic din Timisoara, care evoca traditiile locuitorilor din Uzdin – un sat romanesc din Serbia. A continuat, pe 22 octombrie, la Biblioteca Centrala Universitara „Eugen Todoran” din Timisoara, cu o instalatie care evoca istoricul cantinei Universitatii Politehnica Timisoara, evocand rolul sau de spatiu subversiv in cursul revoltelor anticomuniste ale studentilor timisoreni din anul 1956.
Materialele de arhiva cercetate fac parte din fondul de colectii speciale al Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” din Timisoara si reprezinta o arhiva de aproximativ 400 de interviuri cu povestiri de viata, coordonata de conf. dr. Smaranda Vultur in cadrul Grupului de Istorie Orala si Antropologie Culturala de la Fundatia A Treia Europa. Aceasta arhiva pune in valoare o memorie locala sau regionala, o memorie generationala, o memorie a evenimentelor, dar si o activitate de teren care a permis cunoasterea directa dintre martori si cei care i-au intervievat, explorarea unor memorii familiale, descoperirea sau redescoperirea unui trecut partial sau total necunoscut. Arhiva reuneste marturii in forma audio si scrisa, uneori si materiale video, fotografii, documente, carti sau fragmente de texte literare in format electronic, bibliografii, propunand o baza de documentare si informare pe diverse teme sau evenimente istorice.
Cinty Ionescu este o artista multimedia cu un interes constant pentru colaborarea interdisciplinara, experiment si cercetare documentara, directii care s-au regasit in mai toate lucrarile initiate de ea. A lucrat la peste 40 de spectacole de teatru si dans si a sustinut sute de reprezentatii live ce includ colaborari cu muzicieni, pe numeroase scene nationale cat si in contexte internationale. Activitatea sa recenta include initierea de proiecte multimedia complexe ce exploreaza narative vizuale bazate pe arhive si tehnologii multimedia, de la spectacole de teatru la expozitii imersive.
Ioana Nicoara (n.1990) este o artista vizuala care foloseste animatie, acuarela si realitate augmentata, cautand teme legate de preocuparile ei, de la povesti ale oamenilor sau problematici din lumea femeilor, la aspecte legate de identitate sau comunitate. A absolvit UNArte, sectia grafica. In paralel cu practica de atelier, lucreaza alaturi de Reniform Production in diferite functii creative pentru productii care implica animatie, si dezvolta proiecte culturale care folosesc realitatea augmentata.
NARATIVE este o platforma dedicata expresiei si experimentului, care sustine si promoveaza artisti emergenti si proiecte transdisciplinare, aflate la intersectia artelor cu domenii conexe. Platforma de dialog pentru limbaje creative variate, grupul urmareste integrarea elementelor de cercetare si educatie in procesul artistic, facilitand, totodata, accesul diversilor actori culturali catre comunitati. Printre principiile directoare ale asociatiei se regasesc curiozitatea, dorinta de a explora limbaje noi si noi teritorii de expresie, prioritizand procesul creativ pentru a crea spatii de gandire critica. Narative faciliteaza dialogul incluziv si isi asuma misiunea de mediator intre puncte de vedere si naratiuni sociale diferite, avand ca obiectiv crearea si consolidarea de comunitati creative. Asociatia Narative a fost creata de un grup de artisti cu limbaje complementare, Cinty Ionescu, designer video, Laurentiu Banescu, actor de teatru si film, si Peca Stefan, dramaturg si scenarist.
